La Drum

Ciobanii din Carpaţi pleacă în fiecare toamnă în transhumanţă, la mii de kilometri depărtare de casă, în căutarea ierbii. Acest “drum al oilor” este oarecum asemănător cu “Drumul mătăsii” sau cu “Drumul sării”. În martie 1997, stăpânul unei turme a fost jefuit şi asasinat într-o pădure. Fiul său cel mic îi găseşte trupul după şapte zile de căutare. Mai mult decât reconstituirea unei crime, filmul prezintă viaţa ciobanilor transhumanţi din sudul Transilvaniei. În cele şapte luni de drum, ciobanii se confruntă zi de zi cu întâmplări neaşteptate şi trebuie să parcurgă câte 25-50 km zilnic, să doarmă sub cerul liber şi să înfrunte vremea şi răutatea oamenilor.

Regie: Dumitru Budrala | România | 1997 | 43 min. © Astra Film

Marele Premiu Festivalul DaKINO 1999
Măslina de Argint, Festivalul Internațional Kalamata, Grecia, 2000
Marele Premiu „Angel from Prohor”, Belgrad Film Festival, 1998
Festivalul Internațional de Film Cinéma du Réel, 1998
Marele Premiu FILM.DOC, Sfîntu Gheorghe, România, 2004.